Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, respectiv Instituția Prefectului Bihor vă aduce la cunoștință faptul că persoanele asigurate cu vârsta de peste 40 de ani pot beneficia gratuit de un pachet de servicii medicale de prevenție și profilaxie în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie.
Pentru adultul asimptomatic cu vârsta de 40 de ani și peste investigațiile paraclinice recomandate pentru prevenție sunt următoarele: Hemoleucogramă completă, VSH, Glicemie, Colesterol seric total, LDL colesterol, Creatinină serică, PSA la bărbați, TSH și FT4 la femei.
Pachetul de prevenție cuprinde maxim 3 consultații și investigațiile paraclinice menționate mai sus.
Important de știut este că analizele pot fi făcute imediat, doar în baza biletului de trimitere, chiar dacă laboratoarele la care se adresează pacientul și-au epuizat bugetul pentru luna respectivă. Cu alte cuvinte, niciun laborator de analize aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu poate refuza acordarea acestor servicii medicale, chiar dacă fondul acordat pe luna în curs a fost epuizat.
Atenție! Aceste analize se pot efectua doar în laboratoarele aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Mai multe informații se pot obține de la medicul de familie.