Experiența ultimelor luni arată că, în ciuda eforturilor autorităților, în orașul nostru mai există gospodării care nu au încheiat un contract valabil cu operatorul de salubritate. Deși majoritatea locuitorilor respectă această obligație legală, din păcate, unii cetățeni ignoră notificările scrise primite și nu își rezolvă situația.
Dorim să reamintim că, potrivit legislației în vigoare, fiecare gospodărie este obligată să încheie un contract cu operatorul care colectează, transportă și gestionează deșeurile menajere în localitate. Nerespectarea acestei obligații nu este doar o încălcare legală, ci și o nedreptate față de majoritatea contribuabililor corecți care achită lunar taxa de salubrizare.
Mai mult decât atât, în multe cazuri, deșeurile lăsate în fața gospodăriilor fără contract sunt totuși colectate, iar costurile de transport și prelucrare sunt suportate de către primărie – din bugetul local. Sume importante care ar putea fi folosite pentru modernizarea spațiilor publice sau pentru alte proiecte utile ajung astfel să fie cheltuite pentru acoperirea acestor omisiuni.
Este de asemenea justificată suspiciunea că o parte dintre deșeurile aruncate ilegal în zonele extravilane, păduri sau pe câmpuri provin tocmai de la cei care nu sunt înregistrați în sistem. În mai multe cazuri recente, autorii au fost identificați și sancționați conform legii.
Scopul administrației locale nu este pedepsirea, ci protejarea echității și curățeniei în comunitate. În acest sens, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 11 din 24 februarie 2024, se introduce o taxă suplimentară de salubrizare pentru gospodăriile care nu au contract cu operatorul autorizat:
• 209 lei/lună pentru gospodării rezidențiale
• 537 lei/lună pentru persoane juridice sau imobile cu altă destinație
Această taxă va fi adăugată automat la impozitul local începând cu luna iulie, și va fi percepută lunar până în momentul în care contribuabilul prezintă dovada încheierii contractului.
Facem apel la toți cei vizați să-și rezolve cât mai curând situația contractuală. Nu este vorba doar despre obligații legale, ci despre responsabilitate față de orașul în care trăim cu toții.
Împreună putem păstra Valea lui Mihai curată, echitabilă și demnă pentru toți locuitorii săi.
Cseh László, viceprimar
