Primăria Orașului Valea lui Mihai implementează în următoarea perioadă proiectul întitulat: ,, Amenajare teren de joacă pentru comunitatea din cartierul DIHENES în orașul Valea lui Mihai”.
Finanțarea nerambursabilă este 5.000 de euro și este obținută prin minigrant în cadrul Programului ROMACT, care este derulat în parteneriat cu Comisia Europeană și Consiliul Europei. Prin acest proiect dorim să oferim copiilor și părinților acestora un loc de joacă și recreere, care corespunde necesităților fizice și morale. Modernizarea terenului de joacă se va realiza prin dotarea lui cu echipamente de joacă: leagăn, balansoare pe arc, balansoar dublu, tobogan, așezarea băncilor cu spătar de lemn dar include și lucrări de amenajare, nivelare a terenului.

