ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI

12. Octombrie 2016

În data de 5 octombrie 2016 a fost Ziua Mondială a Educaţiei, zi marcată prin diferite activităţi atractive şi la Colegiul Agricol nr.1 Valea lui Mihai.

 

 

            Educaţia este cheia ce deschide poarta de aur a libertăţii.

(GeorgeWashington Carver )

Astfel, profitând de această zi importantă pentru întreaga omenire, Colegiul Agricol nr.1 Valea lui Mihai a sărbătorit această zi având  un program de activitate în care au fost implicaţi toţi elevii şcolii împreună cu personalul didactic din unitate.

     A avut loc diseminarea a două proiecte internaţionale Agricultură ecologică fără frontiere şi We belive in a better Europe, proiecte la care au participat elevi şi cadre didactice din şcoală având mobilităţi în cadrul acestor proiecte: Italia – localitatea Spoletto stagiu de pregătire practică – 2 săptămâni în luna mai 2016 în cadrul  primului proiect menţionat, respectiv în Grecia – Salonic în al doilea proiect .

Elevii noştri au făcut cinste şcolii noastre, iar ca rezultat pentru munca depusă în echipă au fost premiaţi de către cadrele didactice membre în proiecte: d-na prof. Nagy Melinda –membru în proiectul We belive in a better Europe şi d-na prof. Truczkai Erika membru în proiectul Agricultură ecologică fără frontiere.

Un al treilea proiect înca în derulare este Economia României vs. Economia Ungariei – membru în proiect d-şoara Boda Brigitta, care le –a realizat elevilor o diseminare a proiectului.

A treia activitate a constat într-un concurs de sloganuri legat de Ziua Mondială a educaţiei, activitate de care a fost responsabilă d-şoara prof. Dienes Ilona. Activitatea s-a încheiat cu premierea elevilor pentru cele mai bune sloganuri realizate.

Consiliul Şcolar al Elevilor Colegiul Agricol nr.1 Valea lui Mihai – prof. Coord. D-na Micle Ioana în colaborare cu d-na dir.adj.dr. Derşidan Ştefania le –au pregătit elevilor o dezbatere pe tema Pro şi contra uniformei şcolare. Preşedintintele C.Ş.E. eleva Balaszi Alina (cls. a XI A ) le-a realizat elevilor o prezentare power-point legată de Ziua Educaţiei şi un filmuleţ despre uniforme şcolare.

      Elevii au fost captaţi de toate activităţile desfăşurate. Această zi ne –a reamintit de faptul că educaţia este foarte importantă pentru toate vârstele, esenţială pentru o societate. Un proverb chinezesc spunea ca:Educatorul este cel care deschide poarta,dar cel care are puterea să intre este elevul!

            Micle Ioana







Lucrări de curăţare - 04.11.2016.

3. Noiembrie 2016

În data de 04.11.2016, vineri, de la ora 5 până la ora 18 vom furniza apa la presiune redusă.

Donare de sânge: 10 noiembrie

4. Noiembrie 2016

Se organizează donare de sânge la data de 10 noiembrie, ora 8 - 12, în incinta Centrului de Sănătate.

Tîrg Apicol 2016

21. Septembrie 2016

Tîrg apicol, Valea lui Mihai, 1 octombrie.

Întâlnire cu cetățenii - 07 septembrie 2016

5. Septembrie 2016

Principala temă abordată va fi canalizarea orașului, dar și orice altă temă actuală va fi discutată.

 
 
În cazul unor eventuale probleme de protecția consumatorilor accesați:
http://www.protectia-consumatorilor.ro
Toate drepturile rezervate ©
Orașul Valea lui Mihai
2012 - 2015
Hosted by: